PIKE CHALLENGE - TROFEUL SUPERPESCAR LA ȘTIUCĂ
SuperPescar va organiza anul acesta un campionat de pescuit la știucă pentru echipe de câte doi pescari, campionat desfășurat pe parcursul a patru etape în incintele Cormoran de la Uzlina.
Numărul disponibil de locuri într-o astfel de etapă este de maxim 20 de echipe. Punctajele acumulate în urma stabilirii clasamentelor fiecărei etape vor forma clasamentul general care va stabili în final titlul de campion și lotul național de pescuit la știucă, format din primele trei echipe clasate la Pike Challenge. Acest lot va fi sponsorizat prin intermediul revistei SuperPescar, care va organiza deplasarea și participarea la o prestigioasă competiție internațională dedicată știucii. Este permisă folosirea motoarelor electrice.
Calendarul competițional este următorul:
Etapa I: 14 – 16 mai
Etapa II: 25 – 27 iunie
Etapa III: 1 – 3 octombrie
Etapa IV: 5 – 7 noiembrie
Toate etapele sunt organizate în weekend, pe parcursul a trei zile: vineri, sâmbătă, duminică. Programul va fi același pentru cele toate cele patru etape.
PROGRAMUL DE ETAPĂ
Vineri
Sosire Murighiol între orele 13-18,00
Transfer Cormoran, cazare, ședința tehnică, cina.
Sâmbătă
Mic dejun, transfer la locul de pescuit, manșa I de 6 ore - pescuit știucă, dejun pachet, transfer Complex Cormoran, cină.
Duminică
Mic dejun, transfer la loc de pescuit, manșa II de 4 ore pescuit știucă, transfer Complex Cormoran, festivitate premiere, masa festivă.
SERVICII ASIGURATE
• cazare în cameră dbl./sgl.;
• transfer Murighiol/Uzlina/ Murighiol;
• transfer Complex Cormoran - loc de pescuit și retur;
• serviciile de masă incluse în program ( la care se adaugă 1/2 l apă minerală/pers. la fiecaremasă principală);
• barcă 2 zile la dispoziție pentru manșe (fără motor electric);
• taxe (ARBDD + locală).
TAXA DE PARTICIPARE/PERSOANĂ
• cazare in camera dublă = 625 RON/pachet servicii;
• cazare in camera single = 740 RON/pachet servicii.
Ambele taxe conțin 45 RON – taxa de arbitraj.
ANTRENAMENTE
Pentru cei care doresc să se antreneze înaintea concursului, tarifele aplicate în mod special, indiferent de perioadă sunt:
• cazare cu mic dejun în camera dublă = 140 RON/pers/noapte;
• cazare cu mic dejun în camera singla = 220 RON/pers/noapte;
• transfer Murighiol/Uzlina/ Murighiol = 50 RON/pers;
• transfer și barcă la rame/zi = 150 RON/barca/zi;
• barcagiu 8 ore la dispoziție = 100 RON/zi;
• taxa ARBDD = 10 RON/pers.;
• taxa localăPrimaria Murighiol = 3,8%/cazare/sejur.
Mai multe detalii la tel. 0724-383.824, 0722-237.707, 0723-923.992, 0722-365.040 și pe www.superpescar.ro
0 comments:
Trimiteți un comentariu
agata un comentariu